Alergiile de primăvară se manifestă prin strănut, ochi înlăcrimaţi, tuse sau insomnie, polenul florilor fiind principalul vinovat pentru manifestarea acestor afecţiuni sezoniere. Din fericire, nu toată lumea este alergică în această perioadă, iar studiile au demonstrat că există şi o predispoziţie genetică ereditară. Astfel, o persoană care are unul dintre părinţi cu o boală alergică prezintă riscuri mari de a dezvolta ea însăşi o asemenea maladie.

La o persoană sănătoasă sistemul imunitar are sarcina de a apăra organismul contra corpurilor străine precum bacteriile, viruşii sau toxinele. La persoanele predispuse la alergii acest sistem de protecţie este însă prea eficient şi percepe drept periculoase substanţele comune precum polenul florilor sau mucegaiul.

– Pentru că salinoterapia este 100% naturală! Fără chimicale, fără medicamente, fără efecte adverse!

– Pentru că dispunem de cel mai benefic și inovativ sistem de salinoterapie existent în lume.

– Pentru că, în salina noastră, concentrația de aerosoli salini este foarte ridicată, perfectă pentru cel mai benefic tratament posibil. Acest lucru se simte chiar după primele minute de terapie, sarea așezându-se pe buzele pacienților.

Lampile de sare sunt blocuri de sare pura de Himalaya, asa ca provin din aceeasi zona a lumii. Denumite ‘Vitamine ale aerului’, sunt facute din sarea care vine din oceane stravechi si actioneaza ca ionizatori perfecti ai aerului.

Lampa are in interior un bec si sunt modelate astfel incat sa fie folosite ca obiecte decorative deosebite cu o valoare inestimabila pentru sanatate.

De stiut

O ȘEDINȚĂ DE SALINOTERAPIE DUREAZĂ 45 DE MINUTE
Cantitatea de aerosoli salini inhalați într-o ședință este echivalentă cu 4 ore de salină naturală sau o zi de mare